Biking to Build Bridges
Realizat pe 26-27 iulie 2014
Proiect implementat de către AO “Pro-Trebujeni” în parteneriat cu ONG „Casa Comună” din Tiraspol.
Anunț despre eveniment poate fi văzut aici.
Am construit punţi peste râul Răut pentru a apropia locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului.
Două echipe de voluntari, în număr total de 48 de persoane, una din Chișinău, iar alta din Tiraspol, au mers în întâmpinare pe biciclete ca să se unească pe malul râului Nistru în satul Ustia, Criuleni, și să construiască poduri în efort comun. Cei din Chișinău au avut de parcurs 45 km, iar cei din Tiraspol 70 km, doar calea într-o direcție.
Ajunşi în satul Ustia, ne-am apucat de construit poduri și am instalat o mică tabără din corturi. Pentru că Nistrul este prea lat, am ales râul Răut. Ridicarea unui pod din plută şi anvelope ne-a cam dat bătai de cap. Mulţi dintre participanți s-au pomenit în apă.
Misiunea din ziua a doua a fost mai dificilă, întrucât cel de-a doilea pod construit a fost unul suspendat. Pentru a-l trece era nevoie de o pregătire specială, aşa că puţini curajoşi s-au încumetat să-l treacă.
Participanţii la acţiune au spus că este vorba despre un eveniment de neuitat:
“E greu, dar ne place foarte mult. Noi am construit acest pod şi putem să ne deplasăm pe celălalt mal.”
„Am făcut noi prieteni”
“Noi am venit de la Chişinău, alţi tineri sunt de la Tiraspol şi ne-am întâlnit aici. Am construit împreună acest pod, am gătit mămăligă.”
Printre participanţi s-a numărat şi o familie de olandezi: “Mi-a plăcut foarte mult. Este o experienţă deosebită. E ceva ce nu faci în fiecare zi. Am decis să particip la acest proiect pentru că îmi place ciclismul, îmi place natura, îmi place să vizitez locuri noi. Eu mai lucrez şi în delegaţia Uniunii Europene în Moldova, şi noi muncim mult în direcţia rezolvării conflictului (transnistrean)”, a spus olandezul. Acest bărbat este reprezentant al ONU în Moldova şi spune că a vrut să vadă cum interacţionează tinerii de pe cele două maluri ale Nistrului.
Ideea proiectului a fost de a le oferi posibilitate tinerilor, de pe ambele maluri ale Nistrului, de a-şi încerca forţele în situaţiile când trebuie să se unească pentru o misiune comună. Am vrut să-i învăţăm pe tineri să-şi dezvolte calităţile de lideri.
Proiectul a fost oglindit și în mass-media:
La noutățile Publika TV ;
Și la noutățile Prime.
Proiectul a costat peste 2 000 de euro şi a fost finanţat în comun de ambasadele Suediei şi Danemarcei.
În rezultat a fost creat și un grup pe Facebook.
Powered by L.R. ©
2020